Grupul suedez Medicover, printre cei mai mari furnizori privați de servicii medicale din România, a primit o finanțare de la Banca Internațională de Investiții (IIB) în cadrul emisiunii sale de obligațiuni de tip Schuldschein, bani ce vor merge către extinderea operațiunilor din România, Ungaria și Slovacia.
Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic prezentă pe piața locală prin Medicover România și Synevo România, reduce investițiile la nivel global, pentru a-și asigura stabilitatea financiară în contextul răspândirii Covid-19 și al extinderii nivelului restricțiilor publice.
Medicover, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața serviciilor medicale private din România, a investit aproximativ 2 milioane euro de la începutul anului în extinderea și modernizarea rețelei din România, la care se adaugă achiziția clinicii Doctor Luca din Pitești, finalizată recent, a anunțat compania. Profit.ro a scris despre extinderea la Pitești prin această achiziție cu o săptămână în urmă.
Compania de servicii medicale Medicover România a redeschis joi clinica din Ploiești, într-o nouă zonă, cu mai multe specialități, după o investiție de 400.000 de euro. La sfârșitul acestei luni, Medicover va inaugura o clinică și la Brașov, iar planurile pentru 2016 mai includ încă un centru medical, dar și achiziții.